UE o să lanseze o nouă platformă pentru a contracara dezinformările Rusiei și Chinei

Share

În fața îngrijorărilor tot mai mari legate de un „nou val” de imagini, videoclipuri și site-uri web înșelătoare, Uniunea Europeană va lansa o nouă platformă menită să contracareze campaniile de dezinformare desfășurate de Rusia și China pe platformele de socializare.

Anunțul a fost făcut de șeful diplomației europene, Josep Borrell, care a adăugat că este nevoie de „a înțelege cum sunt organizate aceste campanii de dezinformare (…) pentru a identifica actorii manipulării”, scrie Politico.

Mai mult decât atât, Borrell a vorbit și despre un nou val de dezinformare, în cadrul căruia imaginile, videoclipurile și website-urile sunt fabricate pentru a mima instituții media. Conform șefului diplomației europene, acest fenomen se răspândește „cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a luminii pe rețelele sociale și serviciile de mesagerie”.

Denumit Information Sharing and Analysis Center, noul proiect se va afla în cadrul serviciilor externe ale UE, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), și va încerca să urmărească manipularea informațiilor de către actori străini. Cu toate acestea, platforma va încerca, de asemenea, să se coordoneze cu cele 27 de țări ale UE și cu o comunitate mai largă de ONG-uri.

Scopul este de a facilita comunicarea între state și alți actori care dețin informații despre amenințările emergente de dezinformare, cum ar fi agențiile și ONG-urile, în încercarea de a aborda aceste provocări mult mai rapid.

Încă de la începutul invaziei Ucrainei, relatările de dezinformare s-au concentrat în principal asupra războiului. Stratcom, o altă unitate a UE care se ocupă de dezinformări, a dezvăluit că canalele diplomatice rusești și chineze au fost implicate în mod special în acest efort.

Experți în dezinformare vor fi detașați în birourile UE de la nivel mondial

În plus, liderul diplomației europene a anunțat, de asemenea, că fiecare birou al UE din întreaga lume va avea experți în dezinformare pentru a contracara narațiunile false răspândite de actori maligni, inclusiv Rusia și China.

„Toate delegațiile noastre vor fi dotate cu experți în combaterea dezinformării în multe părți ale lumii, pentru ca vocea noastră să fie mai bine auzită”, a declarat Josep Borrell în cadrul unei conferințe publice organizate la Bruxelles, potrivit Euronews.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share