Mai multă eficiență energetică și consum rațional de energie

Share

Au fost aprobate modificările la Legea eficienței energetice prin care Guvernul consolidează capacitatea statului în domeniul eficienței energetice. Prin Hotărârea aprobată de Guvern, Statului își ia obligația de a eficientiza energetic, pe an, 3% din numărul edificiilor în care își desfășoară activitatea autoritățile administrației publice centrale de specialitate.

Conform acestei rate, anual, urmează să fie renovate, în mediu circa 12 700 m2 de suprafață de clădiri publice, care ar implica alocarea unui buget anual de peste 23 milioane lei. În același timp, odată cu îmbunătățirea performanței energetice a acestor clădiri, estimativ vor fi obținute economii de energie electrică de peste 218 mii kWh și gaze naturale de peste 132 mii m3, ceea ce este echivalentul a peste 3,5 milioane lei anual, pentru o durată de minim 15 ani.
Alte prevederi ale proiectului se referă la:

• stabilirea obiectivelor naționale în domeniul eficienței energetice, energiei regenerabile și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pentru orizontul de timp 2030 prin elaborarea Planului Național Integrat pentru Energie și Climă;
• creșterea economiilor de energie prin implementarea măsurilor capabile să genereze anual, începând cu 2024, economii noi de energie, echivalente a minimum 0,8% din valoarea medie a consumului final de energie înregistrat în perioada 1 Ianuarie 2019 si 1 Ianuarie 2022.

Aceste măsuri vor fi aplicate în sectoare precum industria, transporturi, agricultură, servicii și gospodăriile casnice și vor genera anual economii de energie de aproximativ 244 Gigawați oră (GWh). Pentru comparație, consumul de energie electrică în Republica Moldova în anul 2021 este de 3500 GWh.

Un element nou este digitalizarea, si anume crearea subsistemului informațional de management energetic (SIME), cu ajutorul căruia va fi monitorizată utilizarea energiei și apei, dar și costurile aferente în cadrul clădirilor publice. Astfel, în urma implementării acestuia, vor putea fi obținute economii la facturi, estimativ, de la 80 până la 300 mil. lei anual.

Totodată, proiectul mai prevede că Guvernul va contabiliza proiectele de investiții capitale capabile să genereze economii de energie atât din sectorul public, cât și cel privat, precum:

• Proiectul eficiența energetică în Republica Moldova, cu un buget de 75,5 mil. euro;
• Proiectul de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău (PIESACET-2) cu un buget de 92 mil. euro;
• Proiectele în domeniul eficienței energetice finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală etc.;
• Introducerea obligațiilor de eficiență energetică, prin care operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice și gaze naturale, dar și importatorii de produse petroliere, vor contribui financiar la Fondul de eficiență energetică.

O altă măsură prevăzută în proiect se referă la obligațiunea distribuitorilor de energie de a dota consumatorii cu contoare inteligente, în cazul în care este demonstrat că acestea vor fi rentabile tehnic și financiar. Aceasta va permite reflectarea consumului de energie în timp real și va crea premisele pentru aplicarea tarifelor diferențiate, cum ar fi de zi/noapte, spre exemplu.

În același timp, proiectul prevede creșterea rolului Agenției pentru Eficiență Energetică în promovarea politicii statului în domeniul eficienței energetice. Instituția va avea atribuții de implementare a mecanismului de subvenționare pentru eficientizarea consumului de resurse energetice, stabilit prin Legea privind fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Modificările la Legea cu privire la eficiența energetică au fost aprobate astăzi de Cabinetul de miniștri. Modificările propuse vor contribui la crearea cadrului juridic necesar pentru reglementarea domeniului eficienței energetice și va alinia legislația națională la directiva Uniunii Europene, inclusă în pachetul legislativ „Energie curată pentru toți europenii”.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Băsescu: „Lovitură pentru tandemul Trump–Putin! Votul democratic le înfrânge planurile de a destrăma Europa”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că forța votului democratic rămâne decisivă în fața oricăror presiuni geopolitice, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care îi critică dur pe Donald Trump și Vladimir Putin. Băsescu afirmă că implicarea celor doi lideri în susținerea premierului ungar Viktor Orbán a eșuat în fața voinței populare, pe

Autoritățile ruse le propun cetățenilor să mănânce meduze: pescuit masiv lansat în Marea Azov

Autoritățile ruse pregătesc lansarea unui program de amploare pentru capturarea meduzelor din Marea Azov, după ce aceste organisme au proliferat masiv pe fondul creșterii accentuate a salinității apei. Potrivit șefului agenției Rosrybolovstvo, Ilya Șestakov, în 2026 va începe pescuitul experimental, în special în zonele turistice, începând din luna iulie. Estimările oficiale indică prezența a circa

Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin

O schimbare majoră de poziție la nivelul politicii europene vine din Ungaria, unde noul lider politic, Péter Magyar, a anunțat că nu va mai bloca acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene către Ucraina. Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după

Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”

Președintele Emmanuel Macron a reacționat ferm la afirmațiile recente ale omologului său american, Donald Trump, calificându-le drept „nici elegante, nici la înălțime”. Declarația a fost făcută joi, în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud, potrivit agenției AFP. Liderul de la Paris a ales să minimalizeze impactul comentariilor venite de la Washington, subliniind că

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share