Legea bugetului pentru 2023 discutată în cadrul Comisiei paritare pentru descentralizare

Share

Comisia paritară pentru descentralizare s-a întrunit în cea de-a doua ședință din acest an, prezidată de prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și coprezidată de Tatiana Badan, președinta Consiliului Autorităților Locale din Moldova. Discuțiile cu reprezentanții CALM și ai autorităților publice locale s-au axat prioritar pe bugetul pentru anul 2023.

În debutul dezbaterilor, șefa Guvernului a trecut în revistă principalele acțiuni întreprinse în ultima lună în vederea fortificării dialogului dintre APC și APL. De asemenea, prim-ministra a vorbit despre condițiile în care a fost stabilit bugetul pentru anul viitor.

Mă bucur că am reușit să creăm grupurile de lucru pe care le-am planificat. Astăzi este important să discutăm despre bugetul stabilit pentru anul viitor. După cum știți, acesta depinde de mai mulți factori.

Am depus eforturi maxime, împreună cu toți colegii mei din Cabinetul de miniștri, inclusiv am purtat discuții intense cu Fondul Monetar Internațional, chiar până în ultimul moment, astfel încât să avem o distribuție corectă a resurselor financiare disponibile.

E adevărat că ne confruntăm cu mai multe crize suprapuse, de aceea trebuie să reușim să creștem salariile, să acordăm compensații pentru creșterea prețurilor, în special pentru resursele energetice, dar și să susținem localitățile, afacerile și proiectele începute. Ne aflăm cu toții în aceeași barcă, iar răspunsul nostru trebuie să fie solidar”, a evidențiat prim-ministra.

Președinta Consiliului Autorităților Locale din Moldova, Tatiana Badan, a salutat dezbaterile pe tema bugetului și a încurajat continuarea cooperării dintre autoritățile publice centrale și cele locale: „Apreciem deschiderea pe care o avem din partea Guvernului. Suntem siguri că împreună vom putea lucra mai eficient pe numeroasele subiecte ce vizează autoritățile publice locale. Interesul nostru comun este să rezolvăm problemele pe care le confruntăm zilnic la nivel local, să identificăm cele mai bune soluții și să fim auziți.”

În cadrul ședinței au fost abordate și teme legate de creșterea salariilor și a indemnizațiilor lunare pentru angajații din cadrul APL, inclusiv prin creșterea veniturilor proprii și utilizarea transferurilor cu destinație generală.

În acest context, reprezentanții autorităților locale au salutat eliminarea plafoanelor la taxele locale și au solicitat ca mărimea taxelor să poată fi decisă anual și nu o dată la trei ani, cum se propune. De asemenea, a fost discutată posibilitatea de consolidare a capacităților administrative ale autorităților publice locale, inclusiv prin amalgamarea voluntară, prevăzută de strategia de reformă a APL.

Comisia paritară a decis convocarea în următoarea lună a grupurilor de lucru pe subiecte specifice, cum ar fi gestionarea patrimoniului, educația, sănătatea și protecția socială, astfel ca următoarea ședință a Comisiei paritare să aibă loc la sfârșitul lunii ianuarie.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share