Ambalajul laptelui chiar influențează gustul

Share

Până acum, producătorii din industria laptelui s-au concentrat mai ales pe ambalarea laptelui în recipiente care să blocheze lumina, pentru a păstra prospețimea produsului, fiind mai puțin preocupați de modul în care ambalajul în sine influențează gustul acestuia.

În cadrul unui nou studiu, de această dată, oamenii de știință s-au concentrat tocmai pe acest aspect. Au folosit mai multe feluri de ambalaj, găsindu-l în final pe cel care păstrează cel mai bine gustul.

”Laptele este mai susceptibil la arome neplăcute legate de ambalaj față de alte produse, din cauza gustului său ușor și delicat.

Pe lângă oxidarea ușoară, gustul laptelui poate fi afectat de schimbul de compuși ai ambalajului în lapte și de faptul că ambalajul absoarbe aromele, inclusiv pe cele din mediul de refrigerare din imediata vecinătate”, a explicat autorul studiului, Maryanne Drake, doctor în științe, de la departamentul de științe alimentare, bioprocesare și nutriție al Universității de Stat din Carolina de Nord.

Pentru a studia impactul ambalajelor asupra aromei, oamenii de știință au examinat laptele pasteurizat integral și degresat, depozitat în șase recipiente egale: cutii de carton, de plastic (fabricate din tipuri diferite de plastic), inclusiv punga de plastic, și sticlă.

Laptele a fost depozitat în întuneric total și a fost păstrat la rece. În scurt timp a devenit și mai clar care este recipientul cel mai potrivit: în niciun caz cel din carton, scrie Phys.org.

Probele au fost recoltate imediat și apoi la distanță de 5, 10 și 15 zile, fiind degustate.

Rezultatele au arătat că tipul de ambalaj influențează gustul laptelui, iar cel degresat este mai sensibil decât cel integral.

Dintre diferitele tipuri de ambalaj, cutiile de carton și punga de plastic au păstrat cel mai puțin prospețimea laptelui.

În concluzie, oamenii de știință spun că, deși sticla rămâne ideală pentru păstrarea laptelui, recipientele din plastic oferă avantaje suplimentare, menținând prospețimea în absența expunerii la lumină.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share