Duminică seara, 18 decembrie, pe stadionul Lusail va începe actul final al Cupei Mondiale 2022: naționala Argentinei și campioana Franței în titlu se vor întâlni pentru dreptul de a ridica pe cap râvnitul trofeu. Les Bleus vor ieși pe teren ca primii campioni în exercițiu la Cupa Mondială în 24 de ani, în timp ce Albiceleste, condus de Leo Messi, va încerca să creeze o adevărată fericire pentru țara lor.

Lupta va avea loc la Lusail, pe Stadionul Iconic Lusail.

Argentina

Săptămâna aceasta, pe rețelele de socializare a circulat un videoclip cu Lionel Messi, în care un jurnalist vorbește liric despre calitățile nesfârșite ale unui fotbalist de 35 de ani și amintește cât de mult acest geniu îi inspiră pe toți băieții și fetele din patria sa. Câștigătorul de șapte ori a Balonului de Aur a bifat aproape fiecare articol de pe lista sa de fotbal, cu excepția celui mai important, iar „scriitorii sunt deja ocupați să dezvolte intriga” în care Messi își ridică trofeul emblematic deasupra capului în lumea sa de rămas bun. Oricât de strălucitor a fost atacantul Paris Saint-Germain în timpul turneului din Qatar, o persoană singură nu-și poate conduce țara în finala Cupei Mondiale. Nicolas Otamendi este prea încrezător în defensivă, Enzo Fernandez ar putea fi următorul jucător cu nouă cifre, iar Julián Alvarez intenționează clar să-l concureze pe Holland la Manchester City.

Câștigătorii Copa America sunt hotărâți să devină cea mai puternică echipă de pe planetă pentru prima dată din 1986. Marcos Acuna și Gonzalo Montiel au revenit după descalificări și din nou sunt la dispoziția lui Scaloni. Montiel va concura pentru locul lui Nahuel Molina pe dreapta, în timp ce Acuna se poate simți încrezător luând poziția lui Nicolás Tagliafico pe flancul defensiv. Di Maria are toate șansele să apară încă din primele minute pe teren, în timp ce Paulo Dybala și Lautaro Martinez vor încerca să întărească jocul la înlocuiri. Singurul accidentat este mijlocașul Alejandro Gomez, dar aceasta cu greu poate fi numită o pierdere fatală.

Franţa

Aproape tot ce ar putea merge prost pentru Franța a mers prost pentru ei chiar înainte de începerea turneului. O mulțime de accidentări ale jucătorilor cheie, ceartă în afara terenului și o retrogradare aproape de neconceput în Nations League pe care au reușit să o evite. Puțini au considerat Franța unul dintre candidații la victoria în Qatar, dar Les Bleus au demonstrat încă o dată de ce trofeul continuă să strălucească în dulapul lor. Fără Paul Pogba? Fără N’Golo Kante? Fără Karim Benzema? Pentru Didier Deschamps, aceasta nu este o problemă. Câștigătorul Cupei Mondiale în calitate de jucător și antrenor a fost chiar întrebat despre perspectivele lui Benzema de a reveni în finală după recuperarea după o accidentare la șold, însă antrenorul a refuzat să răspundă la întrebare. Franta s-a confruntat cu prima echipa africana care a ajuns in semifinalele Cupei Mondiale si a invins o opozitie puternica.

Save-urile lui Hugo Lloris și intervențiile eroice ale lui Ibrahima Konate i-au salvat pe tricolori de la încadrarea unui gol, în timp ce Theo Hernandez și înlocuitorul lui Randal, Colo Mouani, au pus capăt poveștii marocane. Începând cu faza grupelor din 1978, câștigătorii din 1998 și 2018 au fost neînvinși de națiunile sud-americane în competiția principală din lume. În tabără, aerul condiționat permanent a împins “Gripa cîmilei” în Dayot Upamecano și Adrien Rabiot, în timp ce lui Kingsley Coman i-a fost, de asemenea, rău înainte de semifinală și acum ar fi fost alături de Rafael Varane și Ibrahim Konate în infirmerie. Fundașul stânga Theo Hernandez a luat câteva lovituri de genunchi împotriva Marocului, dar nu se așteaptă ca acest lucru să-i pună în pericol locul în formația de start pentru finală.

Întâlniri față în față

Ultima dată când aceste echipe s-au întâlnit între ele a fost în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2018, iar apoi la Kazan francezii au câștigat avantajul cu un scor de 4:3 într-o lovitură de focuri strălucitoare. Finala de duminică va fi al 13-lea meci dintre Argentina și Franța în toate competițiile, campionii Americii de Sud obținând șase victorii la doar trei pentru omologii lor europeni, cu încă trei 0-0.